Creşterea caprinelor
Creşterea şi exploatarea caprinelor, în ultimii ani, a înregistrat o importanţă economică deosebită. La aceasta se adaugă proprietăţile alimentare ale produselor de bază, cu efecte aproape miraculoase ale acestora. Capra nu este un animal pretenţios, nu are nevoie de condiţii deosebite de creştere, pe scurt este un animal popular.
Reproducţia la caprine
La caprine, activitatea de reproducţie are caracter sezonier, căldurile la majoritatea caprelor declanşându-se 
toamna, existând o strânsă corelaţie cu durata zilei lumină când aceasta este mai redusă.
Durata căldurilor este de 36 – 48 ore, acestea repetându-se la 17 (10 -23) zile. La o proporţie redusă de animale, căldurile pot apărea mai devreme, în lunile iunie – iulie. Acestea trebuie identificate, însămânţate, grupate separat deoarece însuşirea este ereditară şi caprele pot fi folosite în organizarea de fătări extratimpurii.
Intensitatea maximă a căldurilor este în octombrie – noiembrie iar în cazul montei naturale, aceasta are loc, în libertate pe întreaga perioadă, repartizându-se un mascul la 30 - 40 femele. Ţapii tineri sub 2 ani, vor executa numai două monte pe zi, dimineaţa şi seara, pentru evitarea epuizării fizice şi sexuale, creşterii sterilităţii caprelor, obţinerea de produşi debili sau neviabili.
Folosirea la reproducţie a ţapilor fără coarne, indiferent de sistemul de montă naturală sau artificială, se poate face după verificarea atentă a aptitudinilor de reproducţie pentru evitarea apariţiei cazurilor de sterilitate, hermafrodiţi, nereproductibili, etc.
Gestaţie – Fătare
Gestaţia la capră durează în medie 150 de zile cu variaţii cuprinse între 145 şi 158 zile, în funcţie de precocitatea rasei, vârsta mamei şi data primei fătări, numărul şi sexul produşilor, nivelul de întreţinere, etc. Starea de gestaţie se cunoaşte după absenţa căldurilor şi dezvoltarea treptată şi o asimetrie proeminent pe partea dreaptă a abdomenului.
Cu cel puţin 4 săptămâni înainte de fătare, mulgerea trebuie întreruptă pentru pregătirea viitoarei lactaţii şi acumularea de substanţe nutritive necesare dezvoltării fătului. În cazul în care, la unele capre, apare secreţia treptată de lapte înaintea fătării, acestea trebuie mulse pentru evitarea mamitelor.
Fătarea se anunţă prin inflamarea şi congestionarea vulvei, adâncirea flancurilor, coborârea abdomenului, mărirea ugerului şi apariţia primelor picături de colostru, eliminarea dopului de gestaţie. Fetusul pătrunde şi traversează conductul pelvin datorită contracţiilor musculaturii uterine, apoi datorită musculaturii este eliminat de aici în cca. 20 - 25 minute la aproximativ două ore urmând a fi eliminate anexele fetale.
În cazul fătărilor normale, iedul iese cu membrele anterioare înainte bine întinse şi capul între acestea. În cazul unor poziţii anormale ale fetusului (distocii) se impune intervenţia specialistului. În adăpost se impune crearea şi menţinerea unui microclimat corespunzător, cu o temperatură de 14 – 150 C, fără curenţi şi umezeală, cu aşternut curat şi bine uscat.
După fătare, la un interval de 1 -1,5 ore, animalului i se administrează apă călduţă pentru băut sau fiertură de tărâţe şi este lăsat să se odihnească 2-3 zile.
Se administrează nutreţ de bună calitate în cantitate redusă: fân de lucernă sau masă verde, în funcţie de sezon, amestec de concentrate, sare sub formă de bulgăre sau brichete şi apă potabilă la temperatura de 10 -150 C. După perioada colostrală, caprele se pot mulge dacă au o cantitate mai mare de lapte pentru preîntâmpinarea mamitelor.
Tehnologia creşterii şi înţărcării iezilor
Intervenţia la fătare constă în îndepărtarea mucozităţilor din jurul nărilor şi de pe corp cu ajutorul unei pânze curate, are şi rol de masaj, menit să învioreze şi să intensifice circulaţia sanguină periferică.
După 20 – 30 minute de odihnă, se secţionează, dezinfectează şi se leagă ombilicul la o distanţă de 3 - 4 cm de abdomen. Dacă nu o poate face singur este ajutat să sugă colostru după îndepărtarea primelor picături purtătoare de micro- organisme. În primele 6 -12 ore de la naştere, vilozităţile intestinale au o mare capacitate de absorbţie, de aceea suptul unei cantităţi cât mai mari de colostru, în acest interval, este foarte important.
Ulterior, în următoarele două – trei zile, această capacitate scade treptat. Suptul colostrului are ca efect mărirea rezistenţei la infecţii până la dezvoltarea sistemului reticulo - endotelial de apă-rare împotriva infecţiilor. Datorită conţinutului ridicat în săruri minerale este favorizată eliminarea meconiului (reziduuri cumulate în perioada fetală). Conţinutul foarte bogat în proteine şi grăsime măreşte vitalitatea şi ritmul de creştere şi dezvoltare al iezilor.
În prima săptămână, iezii pot suge de 20 -30 ori pe zi o cantitate totală de 700 – 800 g/zi, iar la patru – cinci săptămâni cantitatea poate ajunge la peste 1 Kg.
În exploatarea extensivă sau semiintensivă, iezii rămân la mame după perioada colostrală până la vârsta înţărcării, la cca. două luni. În cazul exploatării intensive (pentru producţia de lapte) iezii se separă de mame după 2- 4 zile şi se cresc cu înlocuitori de lapte. După suptul iezilor, ugerul mamei trebuie golit prin mulgere şi mai ales la mamele cu producţii superioare de lapte.
Tehnologia creşterii naturale
După 12 -15 zile de la naştere, iezii pot merge în aer liber cu mamele la păscut primăvara, sau se scot în padoc, când temperatura o permite, iarna. În felul acesta, iezii se obişnuiesc să consume de timpuriu furaje solide, ceea ce determină intensificarea dezvoltării echipamentului enzimatic şi a tubului
digestiv.
Metoda de creştere separată
Începând cu vârsta de 14 -16 zile se amenajează un compartiment special cu microclimat corespunzător, cu aşternut curat despărţit de restul adăpostului de un gard – grătar mobil. În acest compartiment, unde numai iezii pot trece dintr-o parte în alta, trebuie să se găsească furaje de cea mai bună calitate, concentrate măcinate şi apă potabilă la discreţie.
Pentru obişnuire, timp de 3-4 zile, separarea mieilor trebuie însoţită de un zgomot pentru crearea reflexului. Consumul zilnic de nutreţuri concentrate pentru un ied este de 20 -30 g şi în plus fân de otavă de leguminoase, la discreţie. În cazul rănirii mameloanelor de la incisivii iezilor şi refuzul mamei de a-l mai primi, se va recurge la hrănirea la biberon timp de 8 -10 zile cu lapte de la propriile mame.
Tehnologia creşterii artificiale
Constă în separarea iezilor de mame după 4 zile de la naştere şi furajarea lor cu înlocuitori de lapte şi nutreţuri combinate. În acest fel, cantitatea cea mai ridicată de lapte, din primele 2-3 luni de lactaţie, poate fi recoltată şi valorificată.
Sistemul generalizat în Franţa şi Elveţia prezintă mai multe avantaje:
- eliminarea stresului de înţărcare;
- o supraveghere mai atentă a iezilor;
- sporirea prolificităţii;
- recuperarea iezilor orfani sau subponderali;
- planificarea tineretului femel bine dezvoltat la monta timpurie;
- mecanizarea şi automatizarea lucrărilor.
Alăptarea iezilor cu substituienţi se face la găleată sau la biberon, sau cu ajutorul unor instalaţii automate în boxe speciale cu câte 10 -12 iezi, unde se mai găsesc : fân lucernă, furaje combinate şi apă potabilă la discreţie. Hrănirea numai pe bază de lapte favorizează dezvoltarea stomacului glandular în detrimentul celorlalte compartimente (foios, rumen, reţea). Concentratele prea fin măcinate provoacă acidoza ruminală.
Proporţia de fibroase din hrana iezilor de lapte trebuie să fie de 15%. Adăpostul trebuie să fie ferit de curenţi, uşor de curăţat şi dezinfectat, cu microclimat corespunzător care să asigure 10 – 200 C în primele 10 zile, după care se reduce la 12 - 150C şi umiditate 60 – 65% şi o circulaţie a aerului înăuntru de 0,2 m/s.
Substituentul clasic de lapte este alcătuit din 70 % lapte smântânit deshidratat, 20 – 30% grăsime, 1% lecitină, 1% supernucleu vitamino – mineral. Amestecul se face la un Kg substituient solid – 6 Kg apă. Se amestecă iniţial substituentul cu o parte din apă la 700C (pentru distrugerea florei saprofite) după care se adaugă restul de apă la 400C. Se omogenizează bine şi se administrează la 35 – 36 0C în mai multe tainuri.
Înţărcarea
Se face în funcţie de obiectivul principal de exploatare – obţinerea unei cantităţi mai ridicate de lapte comercializabil sau destinaţia iezilor pentru prăsilă sau sacrificare.
Înţărcarea poate fi: tardivă, la vârsta de 2-3 luni şi greutatea de 13 -15 Kg, la rase neameliorate; timpurie la vârsta de 1 lună şi greutate de 9 – 10 Kg, la rase ameliorate pentru producţia de lapte; foarte precoce la vârsta de 4-5 zile, hrănirea făcându-se cu înlocuitori de lapte şi concentrate până la atingerea greutăţii optime.
Alimentaţia caprinelor
O particularitate biologică şi implicit economică a speciei o reprezintă valorificarea superioară a tuturor categoriilor de nutreţuri:
● Vegetale – masă verde, făinuri, pleavă, paie, siloz, rădăcinoase, frunzare, concentrate, deşeuri tehnice, etc.;
● Animale – reziduuri lactate, sau de peşte, etc.;
● Industriale – tărâţe, făină furajeră, reziduuri microbiologice, etc.;
Necesarul de furaje depinde de producţia de lapte urmărită de starea de întreţinere sau fiziologică a animalelor şi de calitatea furajelor. Caprele nu sunt pretenţioase însă sunt lacome cu pronunţat simţ preferenţial faţă de anumite sortimente de nutreţuri şi chiar părţi din acestea şi foarte capricioase faţă de starea de igienă a furajelor.
Preferă păşunile montane cu diferiţi arbuşti, frunzele, lăstărişul, muguri de arbori, plante aromate. De asemenea, resturile de bucătărie, de la grădinile de zarzavat, coji de fructe, pepeni, cartofi, varză, salată, pastă de leguminoase, fructe căzute din pomi.
În exploatarea extensivă, în libertate, consumul de ierburi variază de la 5 la 80%.
În condiţii de stabulaţie permanentă în adăpost, cu furajare dirijată, caprele sunt hrănite pe bază de norme şi raţii pentru intensificarea producţiilor lor. Rasele perfecţionate produc, în general, o cantitate de lapte de 20 de ori mai mare decât greutatea proprie şi un număr de peste 155% de iezi.
Alimentaţia în perioada de păşunat
Timpul de păşunat este de 10 -12 ore pe zi, în care intră şi cel rezervat pentru mulgere, masa verde ingerată este de 8 -10 Kg/zi la adulte, 4-5 kg la tineret peste şase luni şi 2-3 Kg/zi la iezi. În cadrul acestui sistem se mai poate asigura furajarea, folosindu-se amestecul unic pe bază de furaje fibroase 65% din care (jumătate fân şi jumătate grosiere), siloz, masă verde, rădăcinoase tocate 20% şi 15% ştiuleţi de porumb, totul tocat, omogenizat şi eventual umectat cu soluţie slabă de saramură sau melasă.
Producerea şi valorificarea pajiştilor cultivate
Se fac arături la 25 – 30 cm cu nivelare prin tăvălugire, însămânţare la 2-3 cm, ierbicidare, administrare de îngrăşământ natural 50 to/ha sau chimic N – 50 Kg/ha; P – 50 Kg/ha şi K – 50 Kg/ha. Structura optimă a amestecului furajer este de 70% graminee (lolium, dactylis, festucă) şi 30% leguminoase ( lucernă, trifoi, ghizdei, etc.), cantitatea totală de sămânţă fiind de 30- 35 Kg/ha.
Se impune asigurarea unei surse fixe sau mobile de apă. Terenul se împarte în 5-6 parcele pentru fiecare, revenind 5-6 zile de păşunat, intrarea în prima parcelă făcându-se când plantele au înălţimea de 12 – 14 cm. Pentru eficientizare, parcelarea se face prin delimitare cu garduri vii, din arbuşti de foioase şi răşinoase (soc, sălcioară, cătină albă, păducel, alun ). În lipsa arbuştilor se pot executa garduri permanente sau mobile în scopul delimitării parcelelor.
Alimentaţia caprinelor în stabulaţie
Stabulaţia durează cca. 150 zile în funcţie de durata sezonului de iarnă. În această perioadă, caprinele se hrănesc, în mod tradiţional, cu diferite fânuri, concentrate numai în prima lună de lactaţie în cantităţi de 200 – 300 g/zi.
În exploatarea semiintensivă şi intensivă hrănirea se face pe bază de norme şi raţii. Nivelul de consum atinge 3 – 3,5% substanţă uscată din greutatea vie şi variază în raport cu starea fiziologică fiind minimă la sfârşitul gestaţiei şi maximă între 6 şi 10 săptămâni de lactaţie.
Share