Cresterea melcilor
Helicicultura este procesul de crestere a melcilor.
Cresterea melcilor pe o scara larga necesita o investitie considerabila de timp, echipament si resurse.
In perspectiva, crescatorii de melci ar trebui sa ia in considerare acesti factori, in special daca scopul este sa furnizeze cantitati mari pentru afacerile comerciale.
Oricine vrea sa creasca melci trebuie sa experimenteze mai multe metode pana va gasi ce functioneza mai bine in situatia sa.
Cochiliile de melci au fost gasite in excavatiunile arheologice, un indiciu cum ca melcii ar fi fost consumati inca din timpurile preistorice.
In Roma antica melcii erau ingrasati in gradini formate din cochilii inainte de a fi mancati.
Cartea "Virginia Farmer" descrie tinerea melcilor intr-un mediu friguros si umed, aducandu-se roua daca este necesar, fiind tinuti intr-o insula inconjurata de apa prevenind scaparea lor, suplimentand vegetatia si ingrasandu-i cu faina de grau.
Pliny a descris gradina de melci a lui Fluvius Hirpinius de acum 2000 de ani ca avand sectii separate pentru diferite specii. Hirpinius isi hranea melcii cu vin si mancare (teorie nefondata), dar trebuie notat faptul ca ei puteau fi omorati daca o farfurie adanca era umpluta cu bere statuta.
Romanii au selectat cele mai bune specii pentru crestere. Pestele de zid nu era la fel de consumat ca melcii, avand in vedere ca se consumau melci chiar in timpul postului de Paste.
Citind unele surse Franta importa melci maro de gradina in California in anii 1850, fiind considerati drept escargot, adica o delicatesa.
Alte surse afirma ca imigrantii italieni au fost primii ce au adus melcii in SUA.
Importul SUA de melci a fost de mai bine de 4,5 milioane USD in 1995 si a provenit din 24 de tari. Acest import include melci vii, proaspeti, inghetati sau deja preparati.
Exportatorii majori sunt Franta, Indonezia, Grecia si China. Exportul SUA a constat in melci vii, inghetati cu o valoare de 55000 USD catre 13 tari, in special Japonia, Olanda si UK.
Aceasta publicatie furnizeaza imaginea generala asupra cresterii melcilor comestibili terestri.
Marea diferenţă calitativă între melcul născut şi crescut într-o crescătorie controlată în comparaţie cu melcul cules din natură este că la culegere primul este de vârstă şi dimensiuni omogene şi mai ales este purgal, asigurând în felul acesta maxima igienă a produsului ce va fi consumat. Melcii culeşi din natură nu au fost lăsaţi să se cureţe şi calitatea cărnii se resinte adesea în privinţa gustului prea puţin armonios datorită folosirii de ierburi amare sau chiar otrăvitoare.
Posibilitatea economică de creştere în ciclul biologic complet, de la naştere până la îngraşarea finală în natură pe un teren liber se numeşte "metoda italiană" cu utilizarea aproape integrală a alimentelor vegetale cu cost redus. In mod contrar metodele de creştere în mediul închis (sere, hambare, ctc.) tipice ţărilor reci cu utilizarea de alimentaţie constantă pe bază de făinuri concentrate au confirmat creşterea evidentă a limitelor unei producţii prea costisitoare, dificil de gestionat şi în anumite cazuri de neconsiliat.
O piaţă naţională şi mondială a melcului culinar care este în continuă creştere şi cu o tot mai limitată disponibilitate a produsului provenit din natură. Culegerea din natură a melcilor a fost o activitate economică pentru multe ţări cu o săracă economie, fie cele din estul Europei, ale Orientului Mijlociu şi ale ţărilor Mediteraneene Africane. Schimbarea tot mai rapidă a condiţiilor economice şi politice a acestor state, dezordinea şi dificultăţile civile pentru transporturi, embargourile comerciale şi sanitare, o agricultură de rotaţie, limilata perioadă de cules, circumscrierea în nu mai mult de 50/60 de zile, au făcut în anii 90 să precipite disponibilitatea moluştei în natură. 
O creştere a pieţei a fost dată şi de sporirea iniţiativelor industriale pentru pregătirea şi distribuirea melcului "gata deja pentru gastronomie", de o mai uşoară atitudine într-un context comercial modern. Ţinând cont de indicaţiile expuse este, deci clar, că tot mai des în viitor, numai crescătoria în ciclu biologic complet, va putea garanta consumatorului şi gastronomiei produsul "melc". Va trebui să se găsească o disponibilitate nu numai de sezon, ca într-o vreme, ci conţinuu în timpul anului, pentru a putea da certitudini industriei de prelucrare ce trebuie să-şi garanteze posibilitatea de lucru pentru o piaţă cotidiană şi în reţea.
Specii comestibile
Helix aspersa-Muller - este deasemenea cunoscut sub numele de "petit gris" in Franta ("micul melc gri") sau "escargot chagrine" sau ''La Zigrinata''. Cochilia unui melc adult are 4 sau 5 spirale si masoara 30-45 mm. Se poate gasi de pe tarmurile Mediteranei pana pe coasta Spaniei si a Frantei. Gasit si in multe insule britanice unde romanii l-au adus in primul secol AD (Unele referinte sustin ca provine din Epoca Bronzului). In anii 1800 francezii l-au adus in California unde a devenit un adevarat daunator. A fost introdus chiar inante de 1850 in alte tari ca Africa de Sud, Noua Zeelanda, Mexic si Argentina. Helix aspersa are o durata de exploatare intre 2 si 5 ani. Aceasta specie se adapteaza foarte repede la diferite climate si conditii. Helix Pomatia este cunoscut sub numele de "melcul roman", "melcul mar", "melcul selenar" sau in Franta "esgargot de Bourgogne". Intalnit in mare parte in Europa, se gaseste in munti impaduriti si vai pana la 2000 m altitudine si in gradini sau podgorii. E posibil ca romanii sa il fi adus in Marea Britanie pe cand imigrantii italieni l-au adus in USA in Michigan si in Wisconsin. Multi prefera Helix Pomatia in locul melcului Helix aspersa datorita gustului si marimii sale, cunoscut drept "escargot par excellence".
Helix Lucorum, Linneo mai este numit şi melcul de pădure, deoarece în natură preferă locurile parţial împădurite, răcoroase, decât cele ale câmpiilor şi ale colinelor. Este un melc cu o formă globulară precum HelixPomatia şi o carne de o culoare mult mai închisă. Cochilia prezintă patru spire de culori foarte vii (maro cu 
numeroase benzi negre). Deschizătura bucala este oblică, prelungită către interior, de o culoare brună. Diametrul cochiliei ajunge de la 28 mm la 40 mm, iar greutatea la maturitate este de 20- 35g. E răspândită în Italia centrală, pornind de la înălţimile zonelor Emilia si Romagna.
Acest melc este răspândit mai ales in Albania, nordul Greciei, Turcia şi în anumite zone ale Balcanilor.
Helix Lucorum - prezintă mari caracteristici rustice şi este adaptabil oricărui loc, chiar dacă preferă terenurile de natură compactă şi argiloasă.
Prezintă un opercul mai mult sau mai puţin rezistent, de culoare albă, în funcţie de procentul de calcar existent în terenul de crescătorie sau din cel din natură. Epiderma este groasă, iar ţesutul muscular destul de fibros. Din aceste motive, mai ales, cotaţia sa comercială continuă să fie inferioară cu 30% comparativ cu cea a lui Helix Pomatia.
Creşterea acestei specii este foarte limitată şi este concentrată mai ales în zonele din Romagna.
Puţini sunt crescătorii care folosesc Helix Lucorum, întrucât trebuie să înfrunte pentru producţie aceleaşi probleme ale altor specii, dar cu un preţ final al produsului mult mai scăzut şi mai puţin rentabil. La nivel industrial, în schimb, interesează cochilia lui Helix Lucorum, pentru rezistenţa sa la prelucrarea şi la procedurile culinare, în comparaţie cu Helix Pomatia, care este mult mai fină şi mai puţin colorată.
Helix Aperta (cantareus), Born in Italia - este numit MONACELLA în Puglia, iar în Sardegna MONZETTA. Este un melc de talie mică, ce măsoară 22-26 mm, fapt care permite clasificarea acestuia între cele mai bune specii de melci cu dimensiuni minore de genul Helix.
Melcul are o cochilie de culoare castanie ce tinde spre verde, cu 3-4 volute, prima foarte strânsă, iar ultima foarte amplă. Deschizătura bucală are forma de semilună şi îi lipseşte forul columelă. Culoarea cărnii este gălbuie, tinzând către închis.
Melcul este dotat, în perioadele calde, cu un opercul alb, foarte bombat în exterior. în Italia este răspândită în părţi ale Liguriei, în aproape toată Italia meridională şi insulară. în zonele mediteraneene, este prezentă în Tunisia, Maroc, Algeria şi în zonele de coastă ale Iugoslaviei, dar şi în anumite zone ale Franţei meridionale, unde e numită "topardo".
Acest melc are o carne foarte delicată, care este comercializata numai în lunile calde în stadiul de operculare. Consumul este tradiţional în famili şi la sărbătorile populare, chiar dacă costurile produsului sunt foarte ridicate.
Creşterea în ciclu biologic complet al acestei specii încă nu a dat rezultate economice satisfăcătoare, cu toate că s-au făcut foarte multe probe şi experimente timp de mulţi ani la rând.
Problema principală rămâne opercularea, care se întâmplă în mod exclusiv în pământ, în profunzime, chiar şi la 30 de cm, şi numai în condiţii naturale; deci problemele create de culegerea produsului periclitează însăşi viaţa crescătoriei, care este astfel de fiecare dată dezactivată şi trebuie după aceea să fie din nou reconstituită, cu timp de lucru mai mare decât alte crescătorii.
Consumul italian de Helix Aperta este remarcabil: este vorba de circa 5,000 de chintale din care 90% aduse din Tunisia unde, din cauza costurilor scăzute ale manoperei, este posibilă culegerea lui în natură. Doar puţini crescători din Calabria şi Puglia efectuează ciclul incomplet de producţie, procurându-şi melci proaspeţi primăvara de la culegătorii locali, care îşi curăţă culturile de legume de aceste moluşte care le invadează plantalile, le ţin în viaţa limp de 2-3 luni pe suprafeţe deschise si apoi încep culegerea în profunzime (30-40 cm sub pamant) în luna iunie.
Helix Vermiculata (eobania) Muller - este numit popular "rigatella" (tăiţei) şi este foarte cunoscut şi apreciat în centrul meridional al Italiei. Este melcul tipic al coastei Mediteranei şi al insulelor.
Prezintă o cochilie de diametru 2,8- 3.5 cm, colorată eu benzi maronii foarte evidente.
Este prezent pe toate pieţele italiene, pe durata întregului an, dar produsul este exclusiv de culegere din mediul natural, în majoritate provenind din Grecia sau Maroc.
Nu se cunosc crescătorii ale acestui produs deoarece preţul din pieţe nu este foarte ridicat şi mai ales pentru faptul ca pentru a ajunge la un kg este nevoie de aproximativ 250 de exemplare. Numai culegerea, în crescătorie, ar implica costuri duble sau triple în comparaţie cu speciile cu o talie sau o greutate mai mare.
Este melcul cel mai cunoscut pe teritoriul Romei: este specialitatea de bază pentru renumita şi antica sărbătoare San Giovanni (Sfantul Ion).
Reproducerea
Desi au atat organe de reproducere masculine cat si feminine, trebuie sa se imperecheze cu melci din aceeasi specie inainte de depunerea oualelor.
Unii melci se pot comporta deopotriva ca masculi intr-un sezon si ca femele in altul. Altii joaca rolul deopotriva fiind fertili in mod simultan.
Cand melcul este dezvoltat destul, ceea ce poate dura ani de zile, imperecherea are loc primavara tarziu sau la inceputul verii.
Uneori are loc si o a doua imperechere. In climatul tropical imperecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. In alte climate melcii se pot imperechea in jurul lunii Octombrie si a doua oara la diferenta de 2 saptamani. Dupa imperechere melcii pot retine sperma pentru o perioada de pana la 1 an, dar in mod normal depun oua in cateva saptamani. Unii melci nu sunt interesati in imperecherea cu aceeasi specie chiar daca sunt din zone diferite. De exemplu, Helix aspersa din Sudul Frantei poate respinge un melc tot Helix aspersa dar din Nordul Frantei.
Melcii au nevoie de cel putin 5 cm adancime pentru a-si depune ouale.
Pentru Helix pomatia solul ar trebui sa fie cel putin 7,5 cm adancime, tinand daunatorii precum furnicile si urechelnitele la distanta. Solul uscat nu este bun pentru a-si crea un cuib la fel cum nu este bun nici solul prea greu.
In solul de lut, care va deveni greu cu timpul, rata reproducerii poate scadea datorita faptului ca melcii nu au posibilitatea de a-si ingropa ouale, clocirea lor fiind aproape imposibila.
Clocirea oualor depinde de temperatura solului, de umiditatea si compozitia lui, un sol bun fiind acela care contine 20-40 % materie organica.
Temperatura trebuie mentinuta la 18-26 °C, cea mai potrivita fiind la 21 oC.
Umiditatea solului trebuie sa fie de 80 %. Cercetatorul muta ouale imediat dupa ce au fost depuse, le numara, apoi le pune intr-o tesatura din bumbac umed pana cand acestea se crapa si ies puii. Melcii pierd in greutate substantial dupa depunerea oualor, unii dintre ei nemairevenindu-si.
Aproape o treime din melci mor dupa sezonul de imperechere. Ouale melcului Helix pomatia masoara 3 mm in diametru si au o cochilie calcaroasa si un continut bogat de galbenus.
Helix pomatia depune ouale in iulie sau august la 2-8 saptamani de la imperechere, in orificii facute in pamant.
Melcul isi baga capul in gaura sau se poate tari in ea ramanand afara doar cochilia, apoi prin orificiul genital din partea posterioara a capului depune ouale. Are nevoie de 1-2 zile pentru a depune 30-50 de oua. Ocazional melcul poate depune inca o serie de oua la cateva saptamani diferenta. Dupa depunerea oualor, melcul va acoperi gaura cu un amestec de secretie si noroi. Puii vor aparea la 3-4 saptamani dupa depunerea oualor.
Acest interval difera in functie de temperatura si umiditate. Pasarile, insectele, soarecii, broastele si alti pradatori reprezinta un pericol pentru melcii tineri. Puii mananca si cresc pana la racirea vremii. Apoi sapa o gaura adanca, se baga in ea si se inchid in cochilii, hibernand pe timpul iernii. Primavara cand pamantul se incalzeste, apar si melcii dornici sa manance hrana proaspata. Helix Aspersa are ouale albe, sferice si cu un diametru de 3mm.
Acest melc isi depune ouale la un interval de la 5 zile la 3 saptamani de la imperechere,
acest interval variaza in functie de diferentele climaterice si de habitat. Helix aspersa depune in medie 85 de oua in cuibul adanc de 1-1,5 inch.
Numarul oualor variaza de la 30 la 120 fiind influentat de faptul ca mai multi melci isi pot depune ouale in acelasi cuib. In zonele cu o clima calda si umeda Helix aspersa poate depune oua incepand din februarie si pana in octombrie, o data pe luna, in functie de vreme si regiune. Imperecherea si depunerea oualor incepe din momentul in care ziua are cel putin 8 ore de lumina. Daca este caldura suficienta, ouale pot cloci in 2 saptamani.
Puiului ii va lua cateva zile ca sa paraseasca cuibul si sa ajunga la suprafata.
In Europa, Helix aspersa cloceste si iese la suprafata de regula toamna. Daca sunt bine hraniti si nu sunt ingramaditi acesti melci care au iesit la inceputul sezonului vor ajunge la maturitate si vor forma buza de la marginea cochiliei pana in luna iunie.
Daca poti manipula mediul de clocire mai devreme, marimea si numarul melcilor care se vor maturiza anul viitor va creste.
Activitatea de reproducere a melcilor Helix aspersa incepe in al doilea an de viata.
In comparatie, un melc gigant african, depune intre 100 si 400 de oua care masoara fiecare 5mm lungime. Fiecare melc poate depune cateva serii de oua in fiecare an, in special in sezonul umed.
Acestia pot depune ouale la fel ca Helix pomatia in cuiburi, sau la suprafata pe un sol stancos, intr-o materie organica, ori la radacina plantelor. In 10-30 de zile ouale clocesc dand nastere unor melci de 4 mm lungime. Acestia pot creste pana la 10 mm pe luna, dupa 6 luni avand aproximativ 35 mm, fiind maturi din punct de vedere sexual. Maturitatea sexuala poate dura intre 6 si 16 luni in functie de vreme si de cantitatea de calciu asimilata. Acesti melci traiesc 5-6 ani, unii putand ajunge chiar la 9 ani.
Cresterea
Pe langa cresterea melcilor, ei pot fi luati din liziere de padure, din livezi, de pe pasuni.
Ingrijitorii ii pot culege in schimbul unei anumite taxe. In livezi se pun benzi de cupru in jurul trunchiului, pentru ca atunci cand melcul se va tari pe el in cautarea hranei se impiedica de aceasta banda unde vor ramane cateva zile in copac, fiind foarte usor de cules.
Melcii luati dintr-un mediu salbatic pentru a forma o ferma au o rata de mortalitate mare avand in vedere ca trebuie sa se acomodeze cu conditiile. Acestia pot sa fi consumat substante otravitoare, chimicale sau plante otravitoare de aceea nu trebuie imediat folositi.
Puneti-i intr-un tarc si hraniti-i cel putin 3 zile pentru ca ei sa fie purificati de orice toxina. Daca sunt bine dupa 3-4 zile ar trebui sa fie niste melci sanatosi.
Luati-le mancarea pentru cel putin 1-2 zile. Lasa-le doar apa.
In aceeasi colonie de melci si in aceleasi conditii, unii melci vor creste mai repede decat ceilalti, iar altora le va trebui de 2 ori timpul pana sa ajunga la maturitate. Acest fapt ajuta speciile sa supravietuiasca conditiilor vitrege din salbaticie.
Un fermier va trebui sa selecteze si sa opreasca doar melcii mari si cu o crestere rapida.
Melcii mici vor trebui vanduti. Selectand doar melcii mari, marimea melcilor din colonia sa va creste semnificativ in cateva generatii.
Majoritatea diferentelor de crestere se datoreaza factorilor de mediu, inclusiv densitatea lor. Oricum, chiar daca aceste diferente pot fi genetice poti creste la fel de bine melci mari si cu o crestere rapida decat unii mici.
Mai multi factori pot influenta cresterea melcilor si anume: densitatea populatiei de melci, stresul (melcii sun foarte sensibili la zgomot, lumina, vibratii, conditii mizere, hranire neregulata, atingerea lor), mancare, temperatura si umezeala precum si tehnologia de crestere.
Helix aspersa are nevoie de cel putin 3-4 % calciu in sol sau alte surse de calciu pentru o crestere buna, insa majoritatea melcilor au nevoie de mai mult calciu decat Helix aspersa. Scaderea de calciu va micsora rata cresterii si va cauza subtierea cochiliei. Calciul poate fi pus intr-un vas pentru mancare sau poate fi imprastiat pe jos astfel incat melcii sa poata manca cand vor. Hrana este singura lor sursa de calciu. In lipsa ei melcii pot ataca zidurile, pot manca zugraveala sau noroi in cautarea calciului. La melcii tineri marimea cochiliei nou formata depinde de marimea oului avand in vedere ca ea se dezvolta din membrana de la suprafata. Odata cu cresterea melcului se dezvolta si cochilia. Cochilia va dezvolta o buza de intarire la deschiderea ei, aparitia acesteia aratand ca melcul este matur, iar cochilia nu va mai creste. Cresterea este limitata de marimea cochiliei, atata timp cat greutatea corpului unui melc variaza chiar si in conditii de umiditate 100%. Rata cresterii variaza considerabil la fiecare populatie in parte.
Marimea adultului care e legata de rata cresterii, de asemenea variaza si ea, desi cei care cresc repede sunt si cei mai mari. Ouale de la melcii mari sunt mai sanatoase si tind sa creasca mai mult.
Mediul uscat duce la inhibarea sau chiar la oprirea cresterii.
Cand atmosfera devine prea calda si uscata melcii devin inactivi, se inchid in cochilii si dormiteaza pana cand vremea devine din nou umeda si mai racoroasa.
Unii melci dormiteaza in grup in copaci, pe pereti etc., se "sigileaza" la suprafata inchizandu-si si dezchizatura.
Ferma de crestere
O crestere productiva de melci necesita un echipament adecvat cum ar fi: spatii imprejmuite, aparate pentru masurarea umiditatii, temperaturii, luminii, umiditatii solului, cantar si dispozitiv pentru masurarea melcilor, lupa pentru a vedea ouale. De asemenea este nevoie de echipament pentru asigurarea si controlul climatului (temperatura si umiditate), pentru a asigura apa (un sistem de stropitori care sa mentina melcii umezi si un sistem de drenaj), un sistem de iluminare care sa asigure lumina si umbra si sa nu permita daunatorilor si pradatorilor sa patrunda inauntru. De exemplu serele horticole pot fi adaptate special. Rezultatele vor fi mult mai bune daca se folosesc melci de acelasi fel si din aceeasi generatie.
Unii crescatori recomanda ca clocirea sa se faca in alt tarc.
Sisteme:
Fermele de melci pot fi in aer liber afara, in cladiri cu climat supravegheat, sau in tuneluri de plastic sau sere.
In plus melcii pot creste si se pot dezvolta intr-un mediu controlat si dupa 6-8 saptamani pot fi pusi in tarcuri afara pentru a se maturiza.
Climatul:
Un climat bland (15-23 °C) cu umiditate ridicata (75-95 %) este potrivit pentru cresterea melcilor, desi majoritatea suporta variatii de temperatura. Temperatura optima este de 21 °C pentru mai multe specii. Cand temperatura scade sub 7 °C melcii hiberneaza.
Sub 12 °C melcii sunt inactivi si sub 10 °C cresterea inceteaza. Cand temperatura creste mult peste 27 °C sau conditiile devin prea uscate, de asemenea melcii hiberneaza. Vantul este foarte daunator pentru melci deoarece viteza sa duce la scaderea umiditatii, iar melcii au nevoie de umezeala.
Umezeala:
Melcii au nevoie de umezeala multa dar nu de locuri ude. Solul pe care traiesc trebuie sa fie pravazut cu un drenaj corespunzator si cu canale de scurgere pentru a nu permite apei de ploaie sa formeze balti, existand pericolul ca melcii sa se innece in ele. Un sol favorabil trebuie sa aiba 80 % umiditate. Noaptea, umiditatea aerului de 80 % va duce la o crestere rapida a melcilor. 99 % din activitatea melcilor, inclusiv hranirea, are loc in timpul noptii, maximul activitatii fiind atins la 2-3 ore de la lasarea intunericului. Temperaturile mai scazute stimuleaza activitatea, si roua cazuta in timpul noptii ii ajuta sa se miste mai usor. Melcii se ascund in locuri adapostite in timpul zilei. La nevoie, pentru a mentine umiditatea adecvata se folosesc pulverizatoare.
Solul:
Se foloseste un sol de o calitate medie care sa nu fie nici prea nisipos dar nici sa aiba un continut ridicat de argila.
Melcii nu pot sa sape daca solul este prea tare. Solul cu mult nisip nu contine suficienta apa. Un sol bun este cel care contine 20-40 % materie organica. Solul trebuie sa fie asemanator cu cel dintr-o gradina unde frunzele si vegetatia sunt abundente.
Daca in ferma ta de melci cresc plante ai mare grija de ele si mentine-le umede. Pliveste-le regulat.
Daca solul e prea acid neutralizeaza-l cu calciu si adu-l la o valoare apropiata de pH 7.
Pe langa valoarea pH-ului solului, calciul trebuie sa fie disponibil, atat in sol cat si in alte surse, pentru a fi luat de melc, avand in vedere ca cochilia unui melc contine 97-98 % carbonat de calciu. Daca nu exista alta sursa poti folosi piatra de var.
Tratarea solului se poate face cu poliacrilamide cu o compozitie de 12,5 ml la 160g M.A. pentru o singura preparare in 250 ml apa/kg de sol uscat. Acest tratament de stabilizare confera solului o rezistenta la spalare.
Aceasta tratare permite curatirea regulata fara a distruge structura faramitata a solului care ajuta la depunerea oualelor. Melcii sapa in sol si ingereaza pamantul. Solurile bune favorizeaza cresterea furnizand unele substante nutritive. Lipsa unui sol bun duce la dezvoltarea unor cochilii subtiri si fragile, si chiar daca au o hranire regulata cresterea poate ramane in urma. Melcii mananca mai des mancare decat noroi. Uneori mananca doar una dintre ele.
Acesta este unul din motivele pentru care melcii nu pot fi ingramaditi intr-un tarc stramt.
Solul, cu exceptia cand este schimbat des, se va umple de mucozitati si grasime. Schimbari chimice pot aparea chiar si in structura sa.
O amestecatura de turba, argila, balegar, CaCO3 cu pH 7, face solul foarte bun. Frunzele mucegaite sunt de asemenea foarte bune.
Tarcuri
Imprejmuirile pentru melci se prefera a fi lungi, spatioase, in loc sa fie patrate.
Acest lucru iti permite sa te plimbi (fara a face rau melcilor) printre melci si sa ajungi in mijlocul tarcului.
Tarcul poate fi un jgheab cu parti din lemn, din ciment sau fibra, sau din tabla subtire de otel.
Trebuie acoperit cu o un paravan sau cu plasa. Acoperirea va tine melcii departe de pasari sau alti pradatori.
Gardurile sunt de obicei inalte de 2 m plus 5 cm in pamant.
Ingradirea cu tabla galvanizata sau plastic dur ajuta la fel la mentinerea afara a altor pradatori.
Acoperirea ii va proteja impotriva ploilor torentiale. De asemenea, in timpul iernii ajuta la hibernarea melcilor. Folositi plasa cu ochiuri de 5 mm pentru garduri. Tarcurile ce contin melci tineri (nou-nascuti) au nevoie de ochiuri fine de plasa. Melcilor le place sa se ascunda in special in timpul vremii calde. De exemplu, faceti rost de un drenaj plastic pentru argila, taiati-le in doua parti pe lungime, pozitionati unul intr-o pozitie iar pe celalalt la un unghi drept.
Acest lucru va furniza adapost si va creste cu pana la 50% numarul de melci pe care puteti sa-i puneti in tarc. Un sistem de stropitori va asigura umezeala atunci cand e nevoie. Opriti sistemul la apusul soarelui.
Daca este pornit inca din zori, umezeala poate duce melcii in soare. Monitorizati temperatura si umiditatea folosind un termometru si un higrometru.
Desi puteti ingradi partile tarcului, interiorul trebuie sa fie o suprafata mult mai solida.
Prevenirea iesirii melcilor din tarc.
Intr-un tarc neacoperit indoiti capetele gardului inauntru sub forma de semicerc pentru a margini spatiul melcilor.
Helix aspersa va iesi din acest tarc deschis asa ca puteti folosi un gard electric. Gardul electric are la capete cate 2-4 fire despartite intre ele. Fiecare fir are sarcina opusa firului urmator. Folositi o baterie sau un transformator pentru a furniza firelor cate 4-12 V. Un melc va avea parte de un soc bland si se va retrage cand se taraste pe un fir si il va atinge si pe al doi-lea.
O alta tehnica pentru a proteja melcii este sa indoiti gardul spre inauntru intr-un V ascutit cu un unghi de 20 grade. Cochilia melcilor va atinge cu spatele paravanul inainte de a ajunge si a incepe sa se tarasca, aceasta blocand-ul. O alta alternativa la indemana imprejmuirilor din pereti solizi este atasarea langa perete a unui paravan in pozitie orizontala care va inainta cu cativa cm in interiorul tarcului. Paravanul trebuie sa fie din material precum nailonul care este elastic si modelat cu usurinta. In partea din interior, pe marginea paravanului, montati nailonul in cruce pana ati creat o margine mai larga cu cativa centimetri. Cum melcul va incerca sa scape se va tari sub paravan si se va baga sub marginea paravanului, greutatea sa aruncand-ul in spate. Eventual melcul va atarna putin, apoi va cadea. Avand in vedere ca melcii nu vor traversa o legatura de cupru, o alta solutie ar fi sa imprejmuiti partea de sus a gardului cu o banda de cupru de 7-8 cm latime. Ati putea monta banda astfel incat o parte din ea sa fie inauntru, fiind paralela cu podeaua. Daca banda e prea aproape de pamant, ploaia poate uda banda de cupru si va lasa anumite substante peste care melcii nu pot trece. De asemenea fiti atent sa ingropati adanc capatul gardului pentru ca melcii sa nu sape sub el.
Tarcuri cu gradini.
O metoda alternativa este sa construiti un tarc cu o suprafata de 10 m2 in mijlocul tarcului. Plantati urzici si anghinare in mijlocul tarcului. Melcii vor alege ce sa manance. Daca nu a plouat, dati drumul la stropitori timp de 15 minute la lasarea serii inainte ca melcii sa adoarma. Dezavantajul acestei metode este ca daca melcii nu sunt maturi pana la sfarsitul anului este dificil sa obtineti o noua recolta.
Tuneluri din plastic.
Sunt ieftine si sunt imprejmuiri foarte usor de construit, insa e dificil sa reglati caldura si umiditatea. In tunelu va fi cu 10-20 °C mai cald fata de afara si melcii vor hiberna de indata ce temperatura se va ridica la 27 °C.
Tarcuri imprejmuite (inchise).
Cu melci crescuti in tarcuri inchise, in conditii supravegheate, reproducerea variaza in functie de specia crescuta.
De exemplu, un crescator a descoperit ca melcul Helix aspersa din Marea Britanie se descurca mai bine inauntru decat melcii din alte regiuni.
Pentru cresterea melcilor inauntru trebuie pastrata o temperatura de 21 °C si o umiditate relativa de 80 % - 90 %, dupa unele surse chiar 95 %, altele recomanda 75 % umiditate pe timpul zilei si 95 % in timpul noptii. Centrul de helicicultura a recomandat 65 % - 75 % umiditate ziua si 85 % - 95 % umiditate noaptea la 20 °C. In orice caz evitati umiditatea mai mare de 95 % (chiar 90 %) pe o perioada mai lunga de timp. Umiditatea in exces poate ucide melcii. Temperatura optima si temperatura relativa depind de mai multe lucruri, incluzand
varietatea melcilor, chiar daca cresterea se face impreuna. Pentru Helix aspersa, temperatura optima pentru clocirea oualor se pare ca este de 20 °C, cu o umiditate relativa de 100 %. A nu se tine solul prea umed atunci cand umiditatea ajunge la 100 % pentru ca ouale vor absorbi apa, ducand la craparea lor. Trebuie folosita o lumina fosforescenta pentru a da o lumina artificiala.
Melcii raspund in mod diferit la durata orelor de lumina. Raportul lumina-intuneric influenteaza activitatea, hranirea, imperecherea si depunerea oualor. 18 sau chiar mai multe ore de lumina stimuleaza activitatea de crestere a Helix aspersa. Unele specii de melci asociaza numarul mare al orelor de lumina cu inceputul verii cand se atinge maximul procesului de crestere. 18 ore de lumina ar trebui sa fie optime pentru inmultirea lor (imperecherea si depunerea oualor) insa melcii tot in intuneric se vor inmulti mai bine.
Crestera melcilor in cutii.
Melcii pot fi crescuti si in cutii si custi dar ingramaditi. Trebuie folosit un sistem de stropitori pentru a pastra umiditatea.
Custile ar trebui sa aiba un jgheab pentru mancare si unul pentru apa. Custile ar trebui sa fie din plastic, fiind cele mai adecvate.
Jgheaburile pentru apa prea adanci ar putea creste posibilitatea de inecare a melcilor. Aceste casete ar putea fi ingropate in pietris.
Trebuie umplute cateva ghivece de flori din plastic, ingropate 7-8 cm, cu noroi sterilizat sau cu pH neutru si fixati-le in pietris pentru ca melcii sa aiba unde sa-si depuna ouale.
Aceste ghivece trebuie luate si schimbate dupa fiecare depunere de oua. Puneti un ghiveci in interiorul celuilalt pentru a putea fi luat mai usor fara sa se modifice aranjamentul pietrisului.
Prezentarea de crestere a Helix pomatia in cutii.
Construiti cutii din lemn cu marimea de 25/35 cm si cu o inaltime de 25 cm. Taiati o gaura cu diametrul de 6 mm (pentru a drena cantitatea in plus de apa) in mijloc si acoperiti-o cu un paravan plastifiat, foarte bine securizat. Acoperiti marginea cu acelasi paravan astfel incat sa formeze capacul cutiei. Capacul trebuie sa se deschida sau sa poata fi mutat. Tineti cutiile pe rafturi pentru a putea fi usor de ajuns la ele. Cutiile trebuie umplute cu sol de gradina, sol sterilizat care nu contine insecte, bacterii (folositi sol fertil si netratat chimic). Partial acoperiti solul cu muschi de padure dar lasati spatiu suficient pentru melci pentru a se putea tari pe noroi. Muschiul de padure trebuie si el umezit. Mutati in cutii (3 melci la o cutie) din tarcurile neacoperite acei melci care au inceput sa faca gauri pentru a-si depune ouale. Dupa ce au depus oua, duceti-i inapoi in tarcuri. Solul din cutii nu trebuie sa fie uscat, trebuie intotdeauna tinut usor umed. Prea multa umezeala e periculoasa pentru melci avand in vedere ca o pot absorbi si pot crapa. Ouale clocesc in 25 zile dar melcii tineri vor ramane in coaja oualor. Vor iesi dupa 10 zile din cuib ivindu-se pe muschiul de pamant sau pe peretii cutiei. Melcii care stau pe peretii de lemn sunt in pericol de uscare si trebuie mutati cu grija si pusi pe muschiul de pamant. Cochiliile sunt foarte fragile in acest timp. Melcii tineri trebuie luati cu frunze de salata verde. Aceasta prezentare de crestere in cutii nu include si un jgheab de apa, dar melcii trebuie sa aiba acces la apa. La 3 saptamani dupa ce au iesit pe muschi, melcii tineri trebuie pusi impreuna intr-un container. Trebuie luat muschiul si noroiul cu grija pentru a nu fi omorati melcii. Solul trebuie schimbat cu muschi si noroi proaspat. Numarati melcii dupa care puneti-i inapoi in cutie. Melcii pot fi tinuti si iarna in aceste cutii dar acestea trebuie tinute intr-o camera rece protejata de inghet. Camera nu trebuie sa fie mai rece de 0 °C sau mai calda de 3 °C. Melcii vor deveni actvi din nou in primavara. Cand temperatura va ajunge la 5 °C. Hraniti-i 4 saptamani. Acum ar trebui sa aiba 8 mm. Mutati-i in tarc sau in cutii curate si pregatiti cutiile pentru un nou sezon. Helix pomatia se maturizeaza intre 18 luni si 4 ani. Sisteme mixte O varianta a modului prezentat mai sus (cresterea in cutii) ar fi sa lasati melcii sa-si depuna ouale in tarcuri neacoperite, apoi transportati cu grija ouale in cutii. In tarc trebuie cautati melcii care au sapat gropi si care au inceput sa-si depuna ouale. Puneti un semn chiar langa gaura. Cand melcul a terminat de depus oua si pleaca folositi o mistrie, sapati dupa oua si mutati-le, insa cu grija pentru ca pot fi lovite sau acoperite cu noroi.
Pasii de crestere
Cei care cresc Helix aspersa au realizat ca sunt 5 pasi si anume: reproducerea, clocirea, dezvoltarea, ingrasarea si in final maturizarea. Cutiile au peretii din lemn cu margini bine definite, sol cu rame (pentru a purifica solul) pe fundul lor vegetatie, tigle curbate care sa asigure un acoperis, alimentatoare si jgheaburi de apa. Aceste cutii pot fi afara sau pentru a avea rezultate mai bune se pot pune in sere atata timp cat serele nu depasesc temperatura normala si nu sunt prea uscate.
Un cercetator a afirmat ca in cutiile aflate afara la fiecare melc s-au mai produs inca 7 tineri, pe cand in sere cate 9-12. Cercetatorul a constatat ca in conditii mai bune fata de acelea pe care le-a avut fiecare melc crescator ar fi produs cate 15 melci tineri.
Tarcul unde melcii trebuie ingrasati poate fi afara sau in sere.
Temperaturile ridicate din timpul verii si umezeala insuficienta pot duce la stoparea cresterii melcilor sau la aparitia unor malformatii, aceasta fiind o problema mai mare pentru sere, cand soarele poate supraincalzi cladirea. Un sistem de stropitori (unul obisnuit sau unul horticol) poate furniza umiditatea. Fiti siguri insa ca apa in exces poate fi drenata. Tarcurile pentru ingrasare pot contine bucati de plastic greu, atarnate de margine, sprijinite de un raft lasand doar varful sa atinga solul. Fiecare bucata de plastic are 10 cm. Aceste bucati de plastic ofera posibilitatea melcului de a se odihni si de a se ascunde.
Alimentatoarele pot fi puse pe un raft care suporta si bucatile din plastic. Pune un strat de nisip si un strat de humus cu rame pe fundul tarcului.
Ramele vor ajuta la curatarea picaturilor de grasime ale melcilor. Poti pune melcii care vor cloci vara viitoare intr-o camera racoroasa pentru hibernare pe timpul iernii.
Apoi pe la 1 aprilie muta-i in tarcul pentru maturizarea lor. Daca ai mai multe tarcuri pentru ingrasarea lor pune-i pe fiecare separat: mici, medii si mari. Nu pune mai mult de o treime pe m2 din tarc. Cum melcii pierd din greutate in timpul verii, unii crescatori nu tin stocul dupa greutate ci dupa numarul lor. Pentru Helix aspersa 10-12 melci pe m2 este maximul. Tarcurile pentru crestere pot fi construite la fel ca si cele pentru ingrasare sau cele pentru ingrasare pot fi folosite pentru crestere dupa ce au fost colectati melcii maturi. Colecteaza cativa si pe restul lasa-i sa creasca.
Hranirea
Perioada de hranire este din aprilie pana in octombrie sau poate varia in functie de climat.
Nu puneti mancarea in palcuri mici pentru a nu risca insuficienta spatiului de hranire.
Melcii mananca si mancare solida prin razuirea cu limba. Hranirea depinde de vreme, insa melcii nu simt nevoia de a se hrani in fiecare zi. Irigarea in timpul noptii poate stimula melcii sa manance avand in vedere ca umezeala ii ajuta sa se miste mai bine. Puneti melcii crescatori in tarcurile pentru crestere din luna aprilie pana la inceputul lui mai. Hraniti-i pana la jumatatea lui iunie cand incepe imperecherea si melcii nu mai mananca. Melcii vor incepe sa manance imediat dupa ce au depus ouale.
Dupa ce au depus ouale puteti muta melcii adulti, lasand mai mult spatiu pentru miscare si pentru clocire. Melcii, desi din aceeasi specie dar din regim diferit pot avea preferinta la felul de mancare. Cateva feluri de mancare ce prefera melcii: fructe si frunze de mar, caise, anghinare (un fel favorit), orz, fasole, orice varietate de varza, musetel, garoafe, morcov, conopida, radacina de telina, cirese coapte, arpagic, citrice, trifoi, castravete, papadie, maselarita, salba de gradina, praz, salata verde, crin, magnolie, dude, caltunas, urzici, mure, ovaz, ceapa verde, panseluta, patrunjel, piersici, pere coapte, petunii, prune, cartofi, dovleac, ridichi, trandafirasi, spanac, ciulini, rosii, napi, grau, coada soricelului, carciumarease, etc.. Vor respinge plante ce contin alcaloizi si care contin chimicale defensive. Ei prefera frunzele suculente in locul celor seci. Daca-i hraniti cu fructe stricate, cartofi copti, imediat trebuie luate resturile. Puteti arunca niste tarate ude peste frunze. Dieta trebuie sa contina 20 % tarate de grau si 80 % fructe sau vegetale. Unii crescatori folosesc ovaz, faina de porumb, faina de soia sau gainatul de pui, de unde ei isi iau calciul. Ei pot manca la fel de bine si carton, dar nu pentru a se hrani ci pentru a-si face gauri pe unde pot iesi. Uneori melcii pot manca intr-o perioada de 24 ore echivalentul a 10-20 % din greutatea lor. Melcii activi lipsiti de mancare pierd o treime din greutatea lor inainte de a muri, un proces care tine de la 8 la 12 saptamani.
Furnizati-le calciu cel putin o data pe saptamana daca nu e regasit in sol. Nu trebuie sa contina saruri daunatoare. Amestecati calciul si tarata de grau, cartofi pisati si serviti-i pe o tigaie, aceasta impiedicand rostogolirea resturilor pe pamant. Unii cercetatori folosesc gainatul de pui. Poti sa tai o tava din plastic pe lungimea lor, creand doua jgheburi. Gainatul contine 16-17 % proteine luate din hrana animala fiind bune pentru crestera melcilor.
Suplimentarea hranei cu gainat poate duce la scaderea mancarii propriilor oua. Doua feluri de mancare ce ajuta la cresterea melcilor sunt: A - 58 % porumb, 16 % soia, 18 % sorg, 7 % piatra de var pisata (40 % Ca) B - pilule cu concentratia 10% porumb, 15 % soia, 20 % sorg, 44 % orz si 6 % piatra de var pisata (40 % Calciu) Pilulele sunt bune pentru melcii mari dar la melcii tineri trebuie pisate. Ei arata o preferinte pentru mancarea umeda, de aceea trebuie lasat liber accesul catre zona unde este apa.
Trebuie curatate tot timpul recipientele de mancare si apa. Cantitatea de mancare depinde foarte de mult de umiditatea aerului si de accesul catre zona de apa.
Trebuie curatate tot timpul recipientele de mancare si apa. Cantitatea de mancare depinde foarte de mult de umiditatea aerului si de accesul catre zona de apa.
Pentru a evita inecarea melcilor poti servi apa in recipiente adancite.Alti factori care pot influenta hranirea sunt temperatura, lumina, densitatea. O alternativa pana veti gasi hrana cea mai buna este sa-i hraniti cu hrana compusa jumatate din vegetale si jumatate din graunte sau gainat. Melcii tineri Helix aspersa mananca si lapte praf. Rapiditatea cu care asimileaza ridica rata cresterii.
Boli si daunatori
Igiena poate preveni imbolnavirea melcilor, dar ajuta si la buna lor crestere.
De exemplu mancarea trebuie inlocuita zilnic pentru a impiedica alterarea.
Ramele ajuta la pastrarea curateniei solului.
Parazitii, ciupercile si artropodele pot ataca melcii. Bacteria Pseudomonas aeruginosa cauzeaza infectii intestinale.
Aveti grija la pradatori cum ar fi:
sobolani,
soareci,
cartite,
sconcsi,
pasari,
nevastuici,
broaste,
soparle,
unele specii de flururi,
gandaci
greieri,
miriapode,
unele specii de melci carnivori (Strangesta capillacea).
Insectele
Printre insecte există specii dăunătoare şi prădătoare ale moluştei şi altele, care în schimb se hrănesc cu carnea melcilor morţi din alte cauze (accidentale, ambientale sau din muşcătura altor animale).
Cele mai importante şi mai periculoase pentru economia crescătoriei sunt fără îndoiala primele pe care crescătorul trebuie să le controleze şi să le elimine din crescătorie.
Intr-o incintă, în funcţie de anotimpuri, sunt prezente şi multe alte tipuri de insecte (fitofage care atacă doar vegetaţia) şi care devin doar antagonisti alimentari ai moluştelor. Printre coleopterele carnivore prezintă interes următoarele specii CARABIDE, CALOSOMA, LAMPYRIDE, SILFIDE, DRILIDE şi mai ales STAFILINUL MIROSITOR. Toate coleopterele citate din grecescul "coleos" — teaca şi "pleron" — aripă au ca şi caracteristică structura aripilor mezotoracice care sunt întărite şi incapabile de zbor.
Apararea:
metoda de apărare principală rămâne îngrădirea şi dezinfectarea în prealabil a terenului. Dezinfectarea prealabilă trebuie să fie specifică solului pentru crescătorie si este o operaţiune fundamentală la inceputul activităţii.
Şoareci si rozatoare
Dăunătorii cei mai cunoscuţi sunt rozătoarele, în special şoarecii şi cârtiţele. Cârtiţele nu atacă melcii, dar prin deplasarea lor necontrolată distrug cuiburile cu ouăle depuse.
Şoarecii, fie cei de dimensiuni modeste (arvicole), fie cei de mari dimensiuni (Chiavica, Surmolata), atacă moluştele, îi rod cochilia şi se hrănesc cu aparatul digestiv, ficat şi stomac.
Daunele, mai ales iarna, când avem mai puţine varietăţi de hrană, pot fi chiar grave.
Apararea:
principala apărare este îngrădirea perimetrală, constituită din material rezistent ca tabla. Aceasta trebuie să fie înfiptă In pământ la o adăncime de cel puţin 30 cm pentru a se evita pasajele sub pământ. Se recomandă deratizări periodice şi este necesar să se lase de-a lungul perimetrului o brazdă de teren complet curaţată de iarbă pentru a controla dacă s-au creat spărturi sau dacă sunt tentative din partea acestor rozători de a intra în cadrul crescătoriei.
Densitate
Densitatea populatiei poate afecta productia de melci.
Tarcurile trebuie sa adaposteasca 6-8 melci pe 1 m2 sau 4 melci mari la Helix pomatias, sau 1 kg pe 1 m2, care va compensa cu marimea melcului.
Cel mai bun rezultat pentru o crestere buna este de 8 melci pe 1 m2.
Pentru Helix pomatia, pentru o crestere buna se recomanda 2-4 melci pe m2. Melcii isi opresc procesul de crestere cand sunt prea ingramaditi sau cand grasimea este intr-o cantitate ridicata.
Aceasta grasime poate de asemenea opri si reproducerea.
Pe de alta parte, melcii in grupuri de cate 100 se pare ca au o crestere mai rapida fata de un grup mic.
Probabil ca isi gasesc mai repede perechea. Melcii intr-o aglomerare cresc mai incet chiar daca mancarea este abundenta, avand si un nivel ridicat de mortalitate.
Melcii care ajung la maturitate sunt inca mici, depun putine oua, iar rata de clocire este mica. Acesti adulti slab dezvoltati se vand mai ieftin.
Aceasta slaba dezvoltare a melcilor este un factor comun in ferme.
Pentru Helix aspersa se recomanda o treime pe 1m2 de sol de melci ce cantaresc 1g.
Transport
Selectati doar melcii activi pentru transport pentru ca unul inactiv poate fi bolnav sau poate muri.
Cel mai bine este sa transportati melci vii (legea pemite acest lucru) in locul celor care hiberneaza, incepand cu lunile reci pana in martie.
Verificati fiecare melc pentru a fi sigur ca sunt sanatosi.
Puneti-i intr-un container iprejmuit cu gheata pentru a tine temperatura scazuta si pentru a mentine melcii in hibernare.
Cand caldura e prea mare, nu se pot aseza chiar asa de bine in cutii. Fiind animale vii, trebuie sa va purtati bine cu ele, cu delicatete.
Unele surse afirma ca nu ar fi bine transportarea lor vii mai ales dupa luna iunie, pentru ca incep sa-si schimbe gustul.
Helix aspersa are cochilia fragila pana la maturitate cand isi formeaza buza, deci melcii nedezvoltati nu se pot comercializa.
Melcii tind sa nu se hraneasca in timpul transportului.
A nu li se da hrana pentru ca aceasta se poate altera ducand la imbolnavirea sau chiar moartea lor.
Curatati-le tuburile digestive pentru a fi sigur ca nu mai au resturi de mancare sau nisip.
Cu 3 sau 4 zile inainte de transport puneti melcii in containere fara noroi sau alte feluri de mancare.
Hraniti-i cu faina de porumb sau tarate timp de cateva zile. Cum va trece prin tubul digestiv il va curata de resturile de mancare.
Incheiati procesul de hranire dar lasati-le apa. Curatati tarcurile si melcii de cateva ori pe zi de mucus si materii fecale.
Daca se face transportul in cutii, acestea trebuie sa aiba gauri, de obicei acoperite pentru a preveni iesirea sau ranirea melcilor.
Dar nu uitati ca melcii pot sa impinga un obstacol cu o forta mai mare de cateva ori decat greutatea lor.
Escargots
Melcii ajung la maturitate cand se formeaza o buza la deschizatura cochiliei.
Inainte de maturizare cochilia lor se poate sparge mai usor, facandu-i inutilis. Pentru Helix aspersa greutatea ar trebui sa fie de 8 g sau mai mult chiar. Compozitia nutritiva a melcilor cruzi:
100 g de melci comestibili contin:
80,5 Kcal
79g apa
16g proteine
2g carbohidrati
1g grasimi
250 mg Magneziu
170 mg Calciu
3,5 g Fier
0 mg vitamina C
Melcii sunt spalati, fierti, apoi decojiti, spalati cu otet sau suc de lamaie cu apa inainte de a fi conservati.
Pentru pregatirea melcilor vii pentru gatit luati-le membrana, daca exista vreuna peste cochilie.
Bagati melcul in apa suficienta in asa fel incat sa fie acoperit. Adaugati 1-2 cesti de sare si z ceasca de otet la fiecare 50 melci.Mucusul va face apa alba. Schimbati apa la fiecare 3-4 ore, pana nu va mai ramane nici un pic de mucus. Puneti melcii intr-un vas cu apa rece si puneti-i la fiert timp de 8 minute, dupa care aruncati-i in apa rece. Uscati-i, indepartati intestinul si aruncati partile negre.