Cultivarea orezului
Romania se afla la limita nordica de cultura a orezului in Europa. Scopul introducerii si mentinerii orezului in cultura a fost acela de a acoperi necesarul pentru consumul curent, din productia proprie nationala. Orezul este o cultura agricola relativ noua pentru Romania, prima orezarie din tara a fost infintata in anul 1786 de catre o familie de agricultori italieni, la Topolia.
In ultimi ani, cultura orezului in tara noastra, a cunoscut un regres considerabil, indeosebi, din cauza costului foarte ridicat al apei pentru irigatie, dar si datorita concurentei orezului din import. Romania este momentan dependenta de orezul importat, pentru acoperirea consumului intern.
Soiurile cultivate in Romania fac parte din varietatea italica, si sunt caracterizate prin panicule nearistate, palle galbene, cariopse albe. Ele sunt in totalitate soiuri precoce, creatii ale amelioratorilor romani de orez.
Principalele caracteristici ale orezului, sunt: infratirea abundenta, limbul frunzei este ingust, inflorescenta este un panicul rasfirat, purtand spiculete pedicelate uniflore, iar floarea prezinta 6 stamine.
Incoltirea orezului: in faza de germinat, boabele de orez necesita mai putin oxigen, comparativ cu alte cereale, astfel incat, boabele pot germina si in apa. La germinarea obisnuita, in sol uscat, din bob iese mai intai radicula si apoi coleoptilul, in timp ce in strat de apa, la exteriorul boabei apare intai plumula.
Infratirea: incepe la 10 – 15 zile dupa rasarit. Planta de orez formeaza, de regula, 3 – 6 frati fertili. Radacinile, paiul si frunzele de orez, sunt prevazute cu canale aerifere, care asigura oxigenul necesar pentru respiratia organelor subterane, in conditiile terenului acoperit cu strat de apa.
Inflorirea: este precedata de aparitia paniculului si dureaza, la un panicul, 5 – 9 zile, in functie de soi. Inflorirea si fecundarea sunt favorizate de temperaturi ale aerului de minimum 22 grade Celsius iar umiditatea relativa a aerului trebuie sa fie de 70 – 80%.
Pentru orez sunt nefavorabile zilele reci si ploioase, iar temperaturile sub 17 grade Celsius determina sterilitatea plantelor. Paniculul de orz este rasfirat, cu numeroase spiculete uniflore si formeaza 30-90 boabe imbracate in pale. Pericarpul cariopsei este, de regula, de culoare bruna si cu miros puternic, astfel incat, la pre-industrializare se urmareste indepartarea pericarpului.
In conditii mai putin favorabile, in endospermul bobului, se poate observa o pata albicioasa, care contine indeosebi maltoza si dextrin, si mai putin amidon, care apare datorita unei umpleri defectuoase a bobului, prezenta acesteia creeaza unele dificultati la treierat si conditionare, prin deformarea si spargerea boabelor, precum si la preparare, prin desfacerea la fierbere a boabelor si formarea unui terci.
Perioada de vegetatie: este cuprinsa intre 105 si 145 zile.
Temperatura: planta de orez este foarte exigenta fata de caldura, necesitand temperaturi de minimum 20 grade Celsius, timp de 3 luni. Germinarea semintelor incepe la 10-12 grade Celsius, dar se desfasoara lent pana la atingerea temperaturii de 16 grade Celsius in sol.
Umiditatea: planta de orez este cereala cea mai pretentioasa fata de apa. De aceea, in anumite regiuni ale Globului, acolo unde se poate produce orez in cultura neirigata, trebuie sa cada 160-300 mm precipitatii lunar, ceea ce corespunde cu o norma de irigatie de 30-40.000 metrii cubi apa/ha.
In zona temperata, cu oscilatii de temperatura destul de insemnate si bruste in timpul verii, stratul de apa joaca un rol termo-reglator foarte important. Ca urmare, in zona temperata, nu se poate practica, decat cultivarea orezului in conditii submerse (in strat de apa).
Apa care provine din ape curgatoare este cea mai potrivita pentru irigarea orezului. Continutul de saruri din apa de irigatie nu trebuie sa depaseasca 1-2 grame/litru, apa usor salina poate fi folosita in orezarie doar cu conditia ca aceasta sa aibe asigurat un dreanaj foarte bun.
Lumina: orezul are cerinte mari fata de lumina, perioadele cu nebulozitate ridicata afecteaza serios productia de orez.
Solul: orezul are capacitatea de a se adapta la soluri foarte diferite, sub aspectul structurii si al caracteristicilor chimice, ca urmare, poate valorifica si soluri neproductive sau slab productive (saline, alcaline), nu se cultiva pe soluri nisipoase sau argiloase. Prefera solurile ceva mai grele, cu peste 40% argila, mai putin permeabile, solurile prea permeabile determina consumuri exagerate de apa.
Orezul manifesta o anumita toleranta la sarurile din sol, continutul acestora nu trebuie sa depaseasca insa 2%. Pe solurile saraturoase, terenul trebuie sa fie perfect nivelat, iar evacuarea apei se va efectua cat mai corect, pentru a se evita concentrarea sarurilor in microzonele mai inalte.
In anumite conditii, cultura orezului poate reprezenta o solutie de valorificare a terenurilor saraturate.
Pe teritorul Romaniei, conditiile de temperatura nu permit delimitarea unei zone foarte favorabile pentru cultura orezului, ci numai a unor areale restranse, in care se intrunesc conditii favorabile.
Zona favorabila I pentru cultivarea orezului in Romania, este situata de-a lungul Dunarii, in incintele indiguite, pe o fasie cu latimea de circa 20 km la nord de Dunare, de la Calafat la Braila, in zona de influenta a izotermei de vara de 22 grade Celsius.
Zona favorabila II este delimitata de izoterma de vara de 21 grade Celsius si este situata in luncile raurilor Siret, Buzau, Ialomita, Olt, precum si in Banat, in vestul judetului Timis.
Tehnologia de cultivare a orezului
Rotatia – culturile de orez se amplaseaza pe terenuri amenajate in mod special, impartite in parcele dreptunghiulare, cu suprafata de 1-4 ha fiecare, inconjurate de digulete si prevazute cu canale destinate alimentarii cu apa de irigatie, precum si canale destinate evacuarii acesteia; admisia si evacuarea apei din parcele se fac prin vanete de alimentare si de evacuare.
Orezul suporta monocultura, aceasta nu trebuie practicata, insa, mai mult de 3-4 ani la rand, deoarece, pot aparea procese negative, cum ar fi: acidifierea, compactare, manifestarea unor procese anaerobe, imburuienarea terenului cu buruieni specifice etc.
Recomandam sa se organizeze asolamente de 6 ani, dintre care 4 ani cu orez, urmati de 2 ani de "odihna"; in primul an se cultiva o prasitoare (soia, porumb sau floarea-soarelui), iar in anul urmator o cereala paioasa recoltata vara si care permite, astfel, lucrarea timpurie a solului in vederea semanatului orezului.
Fertilizarea – orezul reactioneaza puternic la administrarea ingrasamintelor, indeosebi, ca urmare a spalarii elementelor nutritive din sol cu apa de irigatie. Cele mai importante sunt ingrasamintele cu azot, care se recomanda sa fie aplicate in doze de 120-150 kg/ha; marimea dozelor este corelata cu fertilitatea solului, soiul cultivat, conditiile meteorologice din anul de culura si data cand a fost efectuat semanatul.
Azotul este semanat fractionat: 2/3 din doza totala primavara, inainte de semanat, iar restul se aplica in timpul vegetatiei, fara, insa, a depasi data de 1 iulie. In cazul in care azotul este administrat mai tarziu perioada de vegetatie se prelungeste, creste procesul de sterilitate si este favorizat atacul de boli criptogamice.
Fosforul este deosebit de important in cultura orezului avand rolul de a echilibra efectul azotului, administrarea se face toamna sau chiar primavara, inainte de semanat, cu incorporare in sol. Doza recomandata 80-100 kg P2O5/ha.
Potasiul este important pe solurile usoare, precum si in orezariile vechi, mai ales atunci cand au fost folosite doze mari de ingrasaminte cu azot si fosfor. Doza recomandata 80-100 kg K2O/ha, aplicata in intregime inainte de semanat.
Ingrasamintele organice, aici amintim gunoiul de grajd care este eficient in cultura orezului, indeosebi in orezariile vechi. Se recomanda sa fie aplicate 30 t/ha gunoi in stare bine fementata, de dorit la cultura premergatoare, prasitoare din asolament.
Pe solurile saraturate cu reactie alcalina, se administreaza amendamente cu reactie acida, sub forma de gips (fosfogips), in 4-10 t/ha.
Share