Producerea mierii
INTRODUCERE:
De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment.Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C.
Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice.
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.
Generalitati
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.Albinele produc frecvent si miere de mana, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare.Productia mindiala de miere variaza de la an la an, cantitatea medie in prezent este in jur de 700.000 t.
Este o soluţie apoasă bogată în substanţe zaharoase - până la 80% - reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse, recoltate de albine şi depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însuşirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani îndelungaţi. Transformarea nectarului de către albine în miere este însoţită apoi de preschimbarea şi înlocuirea conţinutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3-5-5,5, după provenienţa ei floristică.
Căpăcirea mierii cu o pojghiţă de ceară la suprafaţa celulelor din fagure contribuie la menţinerea calităţi ei iniţiale, căpăcirea având rolul de a izola mierea de influenţa umezelii din mediul înconjurător.
Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substanţe minerale (fosfaţi de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronţiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. în cantităţi infinitezimale), substanţe funcţionale de origine organică (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni şi polen, mierea neputând fi egalată de nici un preparat farmaceutic sintetic căci ea este o substanţă vie şi direct asimilabilă.
Extragerea mierii
Mierea extrasă este pusă direct în bidoane înalte, unde după ce se limpezeşte va fi curăţată de resturile de ceară. Mierea filtrată pierde 20-40% din substanţele valoroase (în special particulele fine de polen aflate în suspensie) şi de aceea se recomandă doar maturarea, decantarea şi raclarea cu o lingură sau o spatulă după 3-4 zile de repaus. Pentru a se grăbi maturarea mierii, mai ales dacă extracţia s-a făcut pe timp umed, se aşează în camera de maturare 7-8 kg de var nestins, care absoarbe umiditatea produsă de evaporarea surplusului de apă din miere. După câteva zile, operaţia se va repeta, până când observăm că mierea din maturatoare are vâscozitatea normală. Cea mai bună maturare se face la o temperatură de peste 25 oC, o cantitate mai mare de miere necesitând circa 2 săptămâni pentru încheierea cu succes a maturării. Spuma ridicată deasupra mierii va fi raclată cu o lingură, astfel ca suprafaţa mierii din maturator să rămână în contact direct cu aerul cald al camerei de maturare şi depozitare. Spuma se ridică şi mai bine folosind un prosop umed, dar stors de apă, care se pune deasupra ei, lăsându-l acolo 6-7 ore; în acest timp spuma cu toate impurităţile se lipesc de prosop, după ridicarea prosopului suprafaţa mierii rămânând curată. Dacă mai rămân impurităţi operaţia se repetă, de data aceasta folosind o pânză de tifon. După limpezire şi maturare, mierea se trage în vase şi se comercializează.
Mierea de calitate
Producerea mierii de calitate este o problemă de prestigiu, criteriul principal de clasare a muncii apicultorului trebuind să devină tocmai calitatea produselor livrate, modul de prezentare, pe sorturi şi pe sortimente, consumatorii ştiind să aprecieze seriozitatea apicultorilor ce ştiu să-i păstreze calităţile naturale.
Pentru obţinerea unei mieri de calitate un rol important îl joacă maturarea naturală în faguri, maturarea în afara lor fiind lipsită de aroma specifică pe care o căpătă după căpăcire. Un alt factor deosebit de important este asigurarea familiilor în perioadele de cules cu faguri clădiţi de calitate, cu precădere din cei în care nu s-a crescut puiet, în acest fel evitându-se deprecierea culorii mierii.
Nu este permisă hrănire familiilor de albine cu cantităţi mari de sirop de zahăr în ajunul culesurilor, în scopul blocării cuiburilor, scontând pe faptul că nectarul adus ulterior va fi depozitat în fagurii pentru recoltă. Acest fapt nu face decât să deprecieze mierea prin amestecul cu sirop de zahăr, întrucât albinele îl vor muta în timpul culesului din cuib în magazine. Zaharul trebuie folosit doar în perioada de toamnă pentru completarea rezervelor de hrană.
Nu se recomandă livrarea mierii direct de la centrifugă, fără o condiţionare atentă. De asemenea, extragerea mierii trebuie făcută după fiecare cules pentru a se obţine mierea pe sorturi de floră care să satisfacă preferinţele şi cerinţele consumatorilor.
Mierea poseda o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect (fara spuma, fara corpuri straine vizibile), culoare (de la slab incolor pana la galben-deschis, galben-auriu, galben-portocaliu, galben-inchis, rubiniu, galben-brun, brun-inchis), miros si gust (specific mierii, cu aroma mai putin sau mai mult pronuntata, gust dulce), consistenta (omogena, fluida, vascoasa, cristalizata).